carti_10_big

NOI AM RÂS DESTUL Priviţi personajul central al satirelor grafice prin care Ion Barbu execută lumea din jur. Nu pare uman, dar nici animalier. Să spunem că ilustrează, din perspectiva unui apolog, o umanitate degradată, e prea puţin. Lecţiei desenelor lui i se face dreptate numai admiţând că ea nu este simbolică. Putem crede că desenele sale sunt caricaturi? Ar însemna să admitem că, cel puţin unele dintre ele, ar fi alegorii. Mie, dimpotrivă, îmi pare că Ion Barbu este un desenator realist. Dar atunci, dacă este aşa, acolo unde credeam că este sarcasm, găsim, în fond, o consemnare. Acolo unde credeam că e şarjă sarcastică, ne izbim de un proces-yerbal. Acolo unde am fi crezut că e pastă groasă, desenul nu e decât stenografie. Ion Barbu este un soi de grefier în procesul pe care suntem chemaţi să îl susţinem, nu ca parte civilă, în faţa – cui? Hasdeu spunea că numai într-un pamflet se mai poate vorbi de un Dumnezeu al românilor. Priviţi-le din nou. Uitaţi-vă în oglindă. Nu vă minţiţi. Rugaţi-vă lui Dumnezeu să nu le semănaţi. Şi, dacă vă vine să râdeţi, amintiţi-vă de acest cuvânt al lui Caragiale: „Noi am râs destul; mâine va fi rândul copiilor noştri să plângă. (Horia-Roman Patapievici)

Share

Lasă un răspuns