dictionarul cinicului

Cinismul de la „A” la „Zvr”
Avantajul dicţionarului este că îi poţi începe lectura de oriunde. O poţi, de asemenea termina la orice pagină, la orice oră din noapte, pe orice suport capabil să susţină greutatea celor câteva sute de pagini. îl poţi de asemenea parcurge şi invers…. sau de jos în sus, sau cum îţi cade bine, în fine. Problema cu dicţionarele e că n-au poantă… toate se termină invariabil cu Z. Pun pariu însă ca nici unul dintre voi nu are habar care e ultimul cuvânt din dicţionar. Ei bine, e „zvr”. Asta înseamnă că nici unul nu 1-a citit până la capăt, ba aş supralicita susţinând că nici o fiinţă umană deprinsă cu alfabetul nu 1-a citit până la capăt. Iată în sfârşit o carte căreia lui Borges i-ar fi plăcut să-i mângâie filele: una pe care n-a citit-o şi n-o va citi nimeni niciodată. O carte care începe cu „a” şi se termină cu „zvr” ca un banc negru asupra existenţei. Iată adevărul despre dicţionare. Asta dacă v-au pasionat vreodată dicţionarele.
Dacă nu, nu deschideţi această carte, pentru că, vă avertizez, e un dicţionar. Reprezintă bineînţeles chintesenţa precursorilor săi, şi parţial ordinea lumii în măsura în care aceasta poate fi ordonată de la A la Z.
Cinismul nu are o definiţie, ar însemna să vorbeşti în termeni cinici despre cinism. Insă orice lucru privat de propria-i definiţie se poate bucura pe de altă parte de istoria controversată a imperfecţiunii sale. Nimeni n-a tăcut, din câte ştiu eu, o istorie a „scobitului în nas”, există, cu toate acestea, o sumă de personalităţi ce au făcut din manufactura „biluţei” o artă, pe care încercând să o consacre, i-au stabilit prin sufraj public limitele şi modalităţile de expresie. Nimeni nu a scris o „istorie a cinismului”, au existat însă, din nou, o seamă de nefericiţi al căror coeficient de cinism depăşea media.
Cum nici unul n-a făcut-o mai bine decât celălalt, singura ordine posibilă va fi şi cea mai improprie dintre toate: cea alfabetică. A nu este nici mai cinic decât B, nici anterior acestuia. Putem spune doar că tăticii celor doi cinici au evaluat diferit semnificaţia istorică a botezului.
Acest dicţionar nu este „aproape perfect” pentru ca suferă de incompletitudine, ci pentru că cineva 1-a mai scris odată. Responsabil de aceea primă ediţie a fost Roland Jaccard, gânditor francez care a adunat într-o carte intitulată „Le dictionnaire du parfait cynique” toată spuma gândirii cinice a secolului XX. Acest volum reprezintă chiar şi pentru autorul celui de faţă, precum probabil şi pentru cititor, un mister tipografic şi editorial. Cert este că există. Unde, sau în mâinile cui, acestea sunt întrebări la care nici măcar Internetul n-a reuşit să răspundă.
Astfel, pentru că deşi nu avem cultura Franţei, am depăşit condiţia Chinei, pentru că de la păcatul mioritic am pierdut contactul cu occidentul şi transcendenţa, iar în această ţară în afară de perfecţiune şi PSD prea multe alte lucruri încep cu această literă, şi pentru că, mă rog, n-am putea suporta eventualele cheltuieli de judecată, acest dicţionar a fost intitulat cu modestie studiată „aproape perfect”.
Dar vă repet, nu este o carte de noptieră, nici una de suflet, nici „pentru toţi”, nici de „pe sub mână”, nici „din mână în mână”, e doar un simplu compendiu de gândire fină copt în abatoarele minţii lui Barbu, care i-a despărţit pe autori cu ilustraţii întocmai pentru ca în liniştea acestui dicţionar să ascundă cu pricepere şi o carte.
Să spunem deci adio marii cărţi a istoriei, care din lipsă de umor şi rigoare alfabetică a început într-adevăr cu Adam, dar 1-a pus pe Churchill după Iisus, Europa înaintea Balcanilor, pe Bush după Ceauşescu şi pe Dumnezeu înaintea tuturor. Să fim serioşi. Cine ar putea citi o astfel de carte? (Ion Andrei Barbu)

*

Dicţionarul cinicului aproape perfect, Petrila, Ed. Ha, Ha Ha, 2003. Cuprinde fraze extrase din mari cinici ai literaturii universale (sau din mari scriitori accidental cinici), însoţite de caricaturi inteligente şi caustice realizate de Ion Barbu. Pe copertă este desenată – tot de Ion Barbu – moartea cu o coasă în mână, iar pe pieptul ei scrie: „C’est la vie”. (Alex Stefanescu)

*

Luni, la Centrul Cultural Francez din Iasi, a avut loc vernisajul expozitiei de caricatura a lui Ion Barbu, in prezentarea lui Liviu Antonesei.
Pe linga numeroasele caricaturi inramate, au fost expuse si caricaturi pe suport textil, respectiv tricouri imprimate („Atentie, miine rau!”): „Imi place sa cred ca eu sint inventatorul tricourilor inteligente. Doi intelectuali americani s-au intilnit la New York si unul l-a intrebat pe celalalt: «Ce-ai mai citit in ultima vreme?» «Un tricou!», a raspuns. Ma uit pe strada si vad tricouri foarte urite, de aceea vreau sa intelectualizez acest concept”, ne-a declarat caricaturistul Ion Barbu.
Lucrarile au mai fost expuse si in alte orase ale tarii, dar expozitia de textile este prezentata in premiera la Iasi. In luna martie, tricourile vor fi ambalate si vor putea fi cumparate alaturi de unul dintre volumele Dictionarul cinicului aproape perfect, realizat de Ion Barbu impreuna cu „alti cinici romani” si Antologia poeziei romanesti de scurta inspiratie si larga transpiratie. In varianta textila, acest al doilea volum se intituleaza Antologia poeziei de la Est la XXL. (Gina Popa)

Share

Lasă un răspuns